ULTIMA ORĂ. Victor Socaciu, internat de urgență la Spitalul ”Carol Davila”

ULTIMA ORĂ. Victor Socaciu, internat de urgență la Spitalul ”Carol Davila”
Publicat: 10/09/2021, 15:57
Actualizat: 10/09/2021, 17:11

Victor Socaciu – autor de muzică folk, realizator de emisiuni TV, fost parlamentar și diplomat – a fost internat, de urgență, la Spitalul Clinic de Nefrologie ”Carol Davila” din București.

Potrivit surselor GÂNDUL, Victor Socaciu acuză probleme renale după transplant. Artistul suferă și de diabet, dar a fost infectat și cu COVID-19, în luna aprilie 2021, fiind internat timp de 3 săptămâni.

Artistul ar fi fost infectat chiar în timpul festivalul folk de la Breaza, pe care l-a organizat. Festivalul a avut loc între 29-31 martie și, deși s-a desfășurat online, au fost prezenți și spectatori.

”În sala în care vom performa, live, vom avea o mână de spectatori, pur şi simplu pentru atmosferă, crearea unei atmosfere, să nu cântăm la un perete, ci să cântăm la 20 – 30 de oameni şi atunci acel schimb energetic pe care îl presupune dialogul artistic să fie posibil”, spunea, la momentul respectiv, Victor Socaciu.

”În ultima perioadă am avut câteva probleme de sănătate”

Pe data de 27 august, Victor Socaciu a anunțat, pe pagina sa de socializare, că în ultima perioadă a avut câteva ”probleme de sănătate”, însă lucrurile se îndreaptă spre normalitate și se află în convalescență.

”Dragi prieteni, din păcate în ultima perioadă am avut câteva probleme de sănătate. Mă bucur să vă spun că acum sunt bine, dar încă în convalescență. Ca urmare nu voi putea participa la evenimentul de sâmbătă, 28 august, la Brașov Folk Fest. Vă îmbrățișez cu drag și vă asigur că ne vom revedea în septembrie! România cântă!”, a scris artistul în mediul online.

Artistul a ajuns la dializă în anul 2009, ca urmare a unui diabet care i-a generat insuficienţă renală cronică. I s-a recomandat transplantul, ca unică soluție pentru a scăpa de dializă, iar artistul s-a înscris pe lista de transplant. După o lună de zile, Victor Socaciu a fost anunțat că s-au găsit rinichi compatibili, iar apoi a fost operat la Cluj.

Victor Socaciu a debutat pe scenă în 1970, cu trupa rock Zodiac

Victor Socaciu are 68 de ani și a debutat pe scenă în 1970 cu trupa rock Zodiac. Socaciu a devenit, apoi, producătorul Festivalului Național – Concurs de muzică folk „Om bun” și al Festivalului Național – Concurs „Cântecul de dragoste”.

Între 1997-1999, artistul a prezentat o emisiune săptămânală la TVR și alta la Național TV. Victor Socaciu a colaborat cu toți folkiștii din Cenaclul Flacăra.

Victor Socaciu a primit Premiul de onoare pentru întreaga activitate în slujba cântecului românesc, premiu oferit de Ministerul Culturii în 2002, dar și Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria B – ”Muzică”, în anul 2004, pentru contribuțiile deosebite în activitatea artistică și culturală din țara noastră, pentru promovarea civilizației și istoriei românești”.

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
"E vie? E vie?" Momentul în care jandarmii o găsesc pe Raisa moartă, în râpă....
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Ipoteză terifiantă în cazul morții Raisei, copila dispărută din Dolj și găsită fără suflare într-o...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Propaganda rusă, greu de combătut. Republica Moldova intră într-o etapă critică pentru a face faţă...
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Halep spune ADIO. A devenit imposibil. Anunțul venit marți, 28 mai
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
"Era o fată nevinovată". Ipoteza polițiștilor în cazul fetiței de doi ani din Dolj găsită...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Roxelana, sclava prizonieră care a devenit soția lui Suleiman I. Kösem Sultan, femeia cu cel...
×